Top 10 Idei de cadouri pentru Moș Nicolae

A sosit luna Decembrie! Luna cu cele mai multe sărbători din an, luna cadourilor. Cu siguranță cu toții așteptăm cu nerăbdare venirea lui Moș Nicolae. Iată câteva idei de cadouri pentru acest an!

Cine era Sfântul Nicolae?

Sfântul Nicolae a fost cunoscut drept un om foarte religios, un om de înaltă moralitate. Era un Moș darnic. Scopul lui în viață era să ajute și să ocrotească copii nevoiași. Conform legendei Sfântul Nicolae a ajutat copii săraci și de atunci el se întoarce în fiecare an pentru a aduce zâmbet pe chipul tuturor copiilor.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Nicolae:

Ziua de 6 decembrie, reprezintă în tradiția populară, începutul iernii. Tradiția spune că, în această zi Moșul își scutură barba, și începe prima ninsoare. Dacă nu ninge de 6 decembrie, este un semn că vom avea o iarnă blândă.

În seara de 5 decembrie, copii își curăță ghetele și le pregătesc pentru venirea lui Moș Nicolae. Copii care pe parculsul anului au fost cuminți, vor primi cadouri, iar cei năzdrăvani vor avea ca surpriză o nuielușă.  Se spune că dacă nuielușa pusă în apă începe să înmugurească, acesta este un semn că Moșul i-a iertat. 

Ce cadouri ajung în ghetuțe anul acesta?

Alegerea cadourilor poate fi o mare provocare. Alegerea cadourilor potrivite poate fi o bătaie de cap. Deoarece luna Decembrie este luna cadourilor, trebuie să împărțim bugetul pentru a ne putea bucura de toate sărbătorile. 

Din ghetuțele tuturor nu trebuie să lipsească dulcurile și fructele. Pe lângă acestea, o mică surpriză este binevenită. Iată câteva idei de cadouri pentru acest an!

Surprize mici pentru bucurii mari:

Copii adoră micile surprize. Nu este nevoie de un cadou uriaș pentru a aduce un zâmbet pe buzele copiilor.

Personajul preferat

Un pluș cu personajul preferat poate fi o alegere excelentă pentru idei de cadouri. FNAF, My little pony, Elsa, Dora, Sam sunt doar câteva personaje dintre care poți alege. 

 

Machetuțe

O altă variantă poate fi o mașință, un trenuleț, sau poate un camion. Să nu uităm că cadourile trebuie să încapă în ghetuțe. 

Păpuși:

Un prieten nou, o păpușă mică sau o păpușă barbie poate fi o alegere minunată pentru fetițe. 

Moș Nicolae vizitează și partenerul noustu de viață.

O atenție mică, poate aduce zâmbet pe buzule peroanelor iubite.

Câteva idei de cadou pentru ascunde în ghete:

Breloc

Ceas

Cană

Alte produse personalizate

Un mic proiect pentru a anima serile lungi de iarnă poate fi o idee excelentă pentru persoanele dragi.

Poți alege un set de brodat,

Picturi după numere

Kituri pentru proiecte


Orice ai alege, nu uita să verifici mai întâi lista Moșului. Poate vei avea nevoie doar de o nuielușă! 😜

Related Post

Buget minim, efect maxim! Moda 2021 – Ce să ... Moda 2021 - Ce să purtăm în sezonul de vară? Este o întrebare pe care o adresăm în fiecare an. Cu siguranță în perioada de izolare cu toții am avut ti...

6 accesorii esențiale pentru sezonul toamnă-iarnă ... Accesorii. Diferența dintre un outfit simplu și unul de invidiat. Nu este nevoie de o colecție mare de accesorii pentru a transforma un outfit. Acceso...

Dieta rina, fasting sau pastile de slabit? Cum sa ... Dieta rina, fasting sau pastile de slabit? Cea mai frecventă întrebare pe care milioane de persoane o pun când doresc să scape de kilogramele în plus....

Casa ta acum poate fi mult mai inteligentă Cum ar fi dacă casa ta ți-ar oferii facilități care ți-ar ușura viața? Dacă ar transforma locuința într-un loc plăcut și util? Îți prezentăm câteva id...