Anul trecut credeam că anul acesta vom putea uita de epidemie și lucrurile vor reveni la normal. Din păcate lucrurile nu sunt chiar așa de simple. Sperăm că anul acesta Paștele va fi puțin mai bine ca anul trecut. Cu toții trebuie să învâțăm să încercăm să ne trăim viața chiar și în pandemie. Sărbătorile Pascale, (paste) sunt după colț și se apropie cu pași repezi. Chiar dacă toată familia nu poate fi împreună sărbătorile pot fi plăcute. Anul 2020 ne-a învățat să găsim o soluție pentru toate problemele noaste. Anul aceșta le punem în practică.
Ce repezintă Paștele?
Paste -le reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale creştine. Comemorează evenimentul fundamental al creştinismului. Învierea lui Iisus Hristos, considerat Fiul lui Dumnezeu în religiile creştine, în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare. Data de început a Paştelui marchează începutul anului ecleziastic creştin. Cu ocaza acestei sărbători oamenii vopsesc ouă roșii, culoarea roșie seminficând sângele Mântuitorului. Cozonacul, pasca sau drobul sunt unele din mâncărurile specifice acestei sărbători.
Separați dar aproape?
Trăim într-o lume în care distanța nu mai conteză, deoarece prin intermediul a mai multor pagini de socializare putem fi în legătură permanentă. Poți invita la masa de Paști prietenii și familia printr-o video conferință. Așa te poți bucura de compania celor dragi criar dacă aceștia sunt departe. Folosind un suport pentru telefon sau tabletă ”îți poți așeza invitații la masă”.
Paștele este sărbătoarea învierii. Natura reînvie, copacii înforesc și împrăștie miresme plăcute care îți alină sufletul, vremea este frumoasă, soarele strălucește și te mângâie cu razele ei delicate.
Atmosfera de Paști o poți crea forte simplu și în casa ta, prin decorarea casei cu diverse ornamente cu specific Pascal. De la iepurași la coșulețe cu ouă, toate aduc primăvară și fericire în casa ta.
Te-ai gândit la menuil de sărbătore? Poți găsi mii de rețete delicioase cu dificultate variată de pregătire, din care poți alege ceea ce ți se portivește ție și experienței tale în bucătărie. Indiferent de modul de pregătire important este modul de servire. Poți opta pentru o veselă specială pentru această ocazie. În același timp alegerea paharelor, a șervețelelor și a ornamentelor de masă este un pas important pentru a fi în concordanță cu sărbătoarea.
Sărbătoarea Sfintelor Paști este cea mai mărită şi solemnă dintre sărbătorile anului. Acesta aduce omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos. Este un bun prilej de a sărbătorii, de a ne simții bine și de a ne concta sufletele.